Cine a descoperit inertia? Această proprietate fundamentală a corpurilor de a se opune schimbării stării lor de repaus sau de mișcare a fost inițial formulată și clarificată de Isaac Newton în prima sa lege a mișcării. Descoperă în acest articol cum acest principiu fundamental a revoluționat înțelegerea noastră asupra universului și cum interacționează obiectele cu forțele externe.
Pentru cititorii cei mai grăbiți, iată cele 5 puncte cheie de reținut:
- Inerția este proprietatea corpurilor de a-și menține starea inițială de mișcare sau repaus.
- Legea I a lui Newton, cunoscută și ca legea inerției, afirmă că un corp se va mișca cu o viteză constantă într-o linie dreaptă sau va rămâne în repaus atât timp cât nu acționează nicio forță exterioară netă asupra sa.
- Legea a doua a lui Newton afirmă că forța aplicată unui obiect este proporțională cu modificarea cantității de mișcare a acestuia și are loc în direcția acțiunii forței.
- Principiul al treilea al mecanicii, cunoscut și ca principiul acțiunii și reacțiunii, afirmă că pentru fiecare acțiune există o reacțiune de aceeași intensitate, dar de sens opus.
- Masa unui obiect determină nivelul de inerție, astfel că obiectele cu mase mai mari se opun mai mult schimbării de stare.
Cine a descoperit inerția?
Inerția este una dintre proprietățile fundamentale ale corpurilor și a fost observată și studiată de-a lungul timpului de către mai mulți cercetători. Deși s-au făcut contribuții importante în înțelegerea acestei proprietăți, este acceptat de către comunitatea științifică că Isaac Newton a formulat principiul inerției în prima sa lege a mișcării, cunoscută și sub denumirea de legea inerției. Newton a publicat această lege în lucrarea sa „Philosophiae Naturalis Principia Mathematica” în anul 1687.
Explicații despre inerție
Inerția reprezintă tendința unui obiect de a-și menține starea de repaus sau de mișcare rectilinie uniformă până când este influențat de o forță externă. Acest lucru înseamnă că un obiect care nu este supus unei forțe externe nete se va deplasa cu o viteză constantă într-o linie dreaptă. Inerția nu este altceva decât rezistența corpurilor la schimbări ale stării lor de mișcare sau repaus. Această rezistență la schimbare este determinată de masa corpurilor. Cu cât un corp are o masă mai mare, cu atât are o inerție mai mare și îi va fi mai dificil să își schimbe starea de mișcare sau repaus.
Un exemplu pentru înțelegerea inerției
Pentru a înțelege mai bine cum funcționează inerția, putem lua în considerare un exemplu simplu, cel al unei mașini care frânează brusc. Chiar și după ce sistemul de frânare este acționat, mașina continuă să se deplaseze câțiva metri datorită inerției. Aceasta se întâmplă pentru că mașina are o inerție care o face să își păstreze viteza și direcția inițiale încă o perioadă de timp, până când forțele externe o opresc complet.
Inerția și legile lui Newton
Legea inerției este una dintre cele trei legi ale mișcării formulate de Isaac Newton. Aceste legi, cunoscute sub denumirea de legile lui Newton sau principiile fundamentale ale mecanicii, descriu relația dintre forțele care acționează asupra unui corp și mișcarea acestuia. Prima lege a lui Newton afirmă că „un corp își păstrează starea de repaus sau de mișcare rectilinie uniformă atât timp cât nu acționează nicio forță asupra sa sau suma forțelor care acționează asupra lui este zero”. Această lege stabilește existența inerției și introduce conceptul de forță ca o mărime vectorială care acționează asupra corpurilor și care influențează mișcarea acestora.
Rezumat
Cine a descoperit inerția? Isaac Newton a formulat principiul inerției în prima sa lege a mișcării. Inerția este rezistența unui obiect la schimbarea stării sale de repaus sau mișcare rectilinie uniformă și se manifestă prin tendința obiectelor de a-și menține această stare până când sunt supuse la forțe externe. Masa unui obiect determină nivelul de inerție, astfel că obiectele cu mase mai mari se opun mai mult schimbărilor de stare. Legea inerției a fost un pas important în înțelegerea mișcării și a fost una dintre legile fundamentale ale fizicii formulate de Isaac Newton în secolul al XVII-lea.