Investigație: De ce are atât de mult succes scena underground românească?

Barac @ Sunwaves 18, august 2015.

Inspirată din primele piese tech-house din anii ’90 și din scena minimală germană, care se trag în principal de la casele de discuri Kompakt, Minus și, desigur, Perlon (înființată de Zip & Markus Nicolaï în 1997), scena underground românească produce un sunet ciclic, ritmat, sobru, dar eficient, având ca unic cuvânt de ordine groove-ul.

Această muzică minimalistă, ușoară și mentală în același timp, se concentrează în primul rând pe ritm și repetiție, mai mult decât pe melodii cu progresie liniară. Și artiștii care o produc explorează coduri atât de ample, cât și de precise, de la jazz la techno din Detroit.

B2B între Raresh, Rhadoo și Pedro @ Into the Valley.

‘

La originea acestui curent se află cei trei prieteni Raresh, Rhadoo și Petre Inspirescu, al căror renume nu mai trebuie dovedit și care, după fondarea casei lor de discuri [a:rpia:r] în 2007, au parcurs toate DJ-booțurile Europei până să-și câștige reputația de care se bucură astăzi. Acești cei trei călăreții cu tehnica impecabilă aveau ca singur obiectiv să pună în perspectivă, prin casa lor de discuri, munca tinerilor și talentaților producători locali, încă necunoscuți publicului. „Au trecut deja peste zece ani de când Rhadoo, Raresh și Petre își joacă un rol esențial în dezvoltarea scenei noastre muzicale, ei sunt fundamentul piramidei”, afirmă Ada Kaleh, DJ și producător de top al scenei muzicale din România de astăzi.

Complementaritatea lor i-a propulsat rapid în rândul celor mai buni DJ internaționali, atât de mult încât un anumit Ricardo Villalobos, fascinat de muzica lor inovatoare și generoasă, i-a luat sub aripa sa în 2006. Energiea pe care o emană și entuziasmul pe care îl stârnesc sunt uluitoare: ca și adepti ai seturilor prelungite, cei trei tovarăși lucrează pentru impresia globală, sentimentul unei continuități infinite în care se îmbină diferite piese milimetric ajustate – piese care pot dura până la 20 de minute – și alte piese nepublicate ale prietenilor.

Set b2b legendar între RPR și Ricardo în Ibiza.

„Un fel de muzică hibridă: nici prea house, nici prea techno.”

Din această colaborare au rezultat zeci de alți artiști, care astăzi sunt producători formidabili cu influențe multiple, dar cu un sunet unic. „Muzica noastră diferă de alte stiluri, în primul rând pentru că țara noastră este diferită. Într-un fel, ne-am reapropiat de ceea ce se făcea deja în Europa de Vest, în stilul nostru, pentru a oferi acestui gen muzical un groove nou. Aici suntem cu siguranță mai conectați la natură, și asta se simte în producțiile noastre”, explică Ada Kaleh. Dar acest stil este foarte dificil de definit. Trebuie să te impregnezi în muzica asta pentru a o înțelege și a fi transportat în acele diferite universuri pe care vrem să le creăm.”

Barac, în studio. © Valeriu Catalineanu

Potrivit lui Brice Coudert, director artistic al Concrete, „este doar o abordare puțin specifică a muzicii, prin reducerea la minimum, prin jocul pe baza repetiției și duratei, pe ritmuri, pe partea deep și hipnotică, totul rămânând tot timpul în sobrietate. O fel de muzică hibridă: nici prea house, nici prea techno”, explică el. „Roamnii au o latură hiper tehnică în domeniul producției și al mașinilor, precum și în săparea în discuri pe care o duc cu adevărat la extrem. În plus, au această pasiune pentru petrecerile prelungite și au dezvoltat o cunoaștere excelentă a psihologiei unei scene de dans. Au înțeles că nu este nevoie să-i faci pe oameni să urle pentru a le face să se distreze și că poți construi o atmosferă foarte solidă cu o muzică foarte deep.”

Barac, în studio. © Valeriu Catalineanu

Barac – Sun, And Following, lanzat in 2015 pe MOMENT (MMNT002).

‘

Înainte de a păși pragul celor mai mari cluburi europene, scena muzicală românească s-a extins în mod consecvent pe teritoriul său, așa cum confirmă Ada Kaleh: „Festivalul Sunwaves a avut un rol determinant în dezvoltarea muzicii noastre în interiorul granițelor noastre. Apoi, acest eveniment a primit mult sprijin din străinătate, astfel încât astăzi este una dintre locațiile-cheie ale scenei muzicale europene.” De aproximativ zece ani, artiștii locali împart cabina de mixaj cu nume sonore din gen (Ricardo Villalobos, Zip, Seth Troxler, doar pentru a-i menționa pe aceștia) de două ori pe an, în cadrul after-urilor interminabile care au devenit o marcă a lor. Acest festival era considerat o platformă locală și a permis multor tineri să iasă la suprafață.

„Festivalul Sunwaves a avut inteligența de a-și menține cu adevărat artiștii în centrul programului.”

Fotografie @ Sunwaves 17. © Valeriu Catalineanu

Crihan @ Sunwaves 18, august 2015.

„Îi cunosc foarte bine pe băieții din spatele Sunwaves și m-au inspirat mult în modul în care își folosesc evenimentele pentru a-și promova artiștii, ca și cum ar face-o Berghain”, susține Brice Coudert. „Să aduci oamenii în România este deja dificil, dar vorbim despre Mamaia, un oraș ușor la 200 de km de aeroportul Bucureștiului. Cu toate acestea, oamenii merg acolo pentru a asculta artiștii locali, care sunt cu adevărat atracția principală a festivalului. Sunwaves a avut inteligența de a-și menține cu adevărat artiștii în centrul programului. Adăugați la asta o strategie de aproape tăcere la nivelul interviurilor, pentru a cultiva un mister. Cu siguranță au condus bine corabia lor pentru a dezvolta scena locală, iar asta este foarte frumos de văzut într-o perioadă în care majoritatea promotorilor de festivaluri se limitează doar să invite top 20 de pe Resident Advisor, fără să le pese de artiștii locali”, continuă DA-ul de la Concrete.

Thomas Franzmann, cunoscut și ca Zip, la Sunwaves 15.

„Discurile rare pe care le lansăm sunt doar o mostră a ceea ce suntem capabili să facem.”

Sets-urile lor de DJ, în timpul cărora timpul pare să-și piardă influența, sunt foarte surprinzătoare și nu fără temei: acești producători rulează două sau chiar trei piese în același timp, permițându-și să nu lase nimic la întâmplare și fiind înzestrați cu o tehnică perfectă. Chiar dacă majoritatea sunt fervenți susținători ai vinilului, ei folosesc mult CDJ-uri pentru unreleased, o sortă de sesiuni de jam produse în studio: „Atunci când cântăm muzică, pictăm un nou tablou de fiecare dată, iar discurile rare pe care le lansăm sunt doar o mostră a ceea ce suntem capabili să facem”, ne reamintește Ada Kaleh. Legenda afirmă chiar că producțiile lansate pe vinil ar fi cele de care producătorii s-au plictisit, bijuteriile fiind păstrate doar pentru a fi cântate live, pentru și de acest micromediu. „Ne împărtășim lucrările între noi pentru că aici suntem toți prieteni, nu există competiție și ne sprijinim unii pe ceilalți în mod constant.”

Acest specific românesc de a lansa un disc la câțiva ani după ce a fost produs pare să își poarte roadele. Potrivit lui Brice Coudert, „păstrarea pieselor unreleased le permite mai ales să aibă un stoc de piese necunoscute publicului pentru a-i surprinde mai bine. Dar în general, piesele grandioase sfârșesc întotdeauna prin a fi lansate la un moment dat.”

SIT – Angels, lansat în a treia parte a LP-ului Sideways în 2016.

‘

Petre Inspirescu @ Sunwaves 18, august 2015. © Valeriu Catalineanu

Fortă de succesul său, scena românească s-a răspândit rapid în afara granițelor, ajungând până în Franța, unde cei trei RPR umplu sala de mai bine de cinci ani. Brice Coudert a fost printre primii care i-a invitat, în cadrul after-urilor TWSTED. „I-am văzut în 2010 la festivalul Kazantip din Ucraina, făcând un set de peste 24 de ore non-stop, și mi-am luat o lovitură foarte puternică. Așa că, când am început after-urile Twsted în 2011, m-am străduit să îi aduc pe Rhadoo și Praslea cât mai repede. Agentul lor mi-a acordat încredere, lui Rhadoo i-a plăcut foarte mult la Twsted și s-a creat o adevărată relație de încredere și prietenie între noi”, povestește el.

„Nimeni nu înțelegea cum niște băieți dintr-o fostă dictatură puteau atrage atenția lui Ricardo Villalobos însuși și să călătorească în jurul lumii în cele mai bune cluburi și festivaluri.”

În Paris, desigur, petrecerile se înmulțesc, dar pentru el entuziasmul nu este nou. „La acea vreme, nu eram chiar atât de mulți ca astăzi care să ascultăm muzică electronică în Paris, dar popularitatea RPR-ului era destul de nebună. Inclusiv mai puternică decât astăzi: toată lumea vroia să-i vadă. Îmi amintesc una dintre primele apariții a lui Raresh la Rex pentru petrecerea lui D’Julz. Clubul era plin și cunoșteam jumătate din oameni pe ringul de dans”, explică el, continuând: „Era mult mister în jurul românilor la acea vreme. S-au spus multe lucruri, inclusiv multe legende urbane. Nimeni nu înțelegea cum niște băieți dintr-o fostă dictatură puteau atrage atenția lui Ricardo Villalobos însuși și să călătorească în jurul lumii în cele mai bune cluburi și festivaluri. De unde au putut găsi înregistrări atât de complexe, speciale și bune? Și cum au putut rafina un gust atât de precis și delicat din România?”

Raresh @ Sunwaves 16, august 2014. © Valeriu Catalineanu

Mihai Popescu – Th Body, des jucat de Raresh și scos pe piață de label-ul românesc Soulsity în 2015.

„Eticheta România nu garantează nimic. Nu este suficient să fii român pentru a profita de acest aur.”

Raresh cântă „Acid Breakfast” de Melodie, la Weather 2015, o înregistrare care va fi lansată în curând pe label-ul Almanah.

Astfel, când a devenit această scenă mai democratică? „Am trecut la un alt nivel în timpul setului lor matinal de la festivalul Weather în iunie 2015, când chiar au impresionat pe toată lumea. Cred că asta a consolidat foarte mult reputația lor la Paris”, explică Brice. „Dar, sincer, acești băieți au un fan-club destul de impresionant în Europa de mult timp. Există oameni din toate țările, printre care mulți francezi, care fac pelerinaje regulat la Sunwaves în România, la Robert Johnson în Offenbach sau la Club Der Visionare în Berlin, doar pentru a vedea acești artiști cum cântă.”

Raresh cântă „Acid Breakfast” de Melodie, la Weather 2015, o înregistrare care va fi lansată în curând pe label-ul Almanah.

„Eticheta România nu garantează nimic. Nu este suficient să fii român pentru a profita de acest aur.”

Neanuţuanţă, publicul francez creşte şi se diversifică, aducând tot mai mulţi oameni. Lucru pe care organizatorii l-au înțeles foarte bine, aceștia invitând artiștii acestei scene tot mai des. Astăzi, nu mai sunt doar RPR, ci întreaga „nouă generație”, proaspăt sosindă din România, care este în discuție în afara granițelor (Cristi Cons, Vlad Caïa, Barac, Ada Kaleh, Gescu, Mahony, Arapu etc.).

Deci, petrecerile „românești” se înmulțesc, dar publicul lor rămâne atipic. „Din punct de vedere muzical, suntem cu adevărat într-o nișă și într-un univers foarte select. La fel și în ceea ce privește publicul: acesta este destul de numeros și se dezvoltă tot mai mult, dar rămâne totuși destul de specific. În timp ce techno poate atrage un public destul de larg, am mari îndoieli că același lucru se întâmplă cu această scenă. Dar din punctul meu de vedere, acesta este ultimul lucru pe care îl caută”, explică el.

Cristi Cons & Vlad Caia (SIT)

Dacă, așa cum crede Brice Coudert, „Raresh, Petre Inspirescu și Rhadoo pot umple un club”, acest lucru nu este valabil în aceeași măsură și pentru restul scenei lor. Împotriva dorinței promotorilor care utilizează stereotipurilor pentru a umple petrecerile lor, „eticheta România nu garantează nimic. Nu este suficient să fii român pentru a profita de acest aur. Să crezi că România este un eldorado unde toți artiștii cântă piese unreleased produse conform unei anumite formule magice locale și că toți acești mici își fac praf concurența, este o idee complet greșită. Realitatea este că artiștii care reușesc cu adevărat sunt cei care muncesc din greu, sunt mari căutători și/ sau au un stil muzical aparte.”, conchide el.

Melodie – Acid Sunday, publicată de Metereze în 2015.

Reconoscute la nivel mondial pentru talentul lor în producție, acești artiști au lansat deja, de la începuturile lor la sfârșitul anilor 2000, sute de EP-uri pe diferite case de discuri, românești sau nu (Amphia, Metereze, Moment, All Inn Records, [a:rpia:r], etc.). Discurile lor, distribuite adesea în ediții limitate și exclusiv pe vinil, sunt foarte căutate. „În doi ani, aceasta s-a democratizat enorm, a devenit un stil de sine stătător”, spune conducerea Techno Import, magazinul de discuri parizian și martor privilegiat al ascensiunii acestui gen muzical. „Prin urmare, vindem mult mai multă muzică minimală românească decât înainte: astăzi, dacă [a:rpia:r] sau Amphia lansează un disc, putem umple rafturile cu exemplare pentru că suntem siguri că le vom vinde rapid.”

SIT – Feel that way, de pe partea a 2-a a LP-ului Sideways.

Este obișnuit ca casele de discuri românești distribuite de Ourown (cel mai recunoscut distribuitor român) să vândă noile lor lansări mai scumpe – cu cel puțin 3 euro – decât media discurilor de pe site-urile specializate (decks, juno, deejay). Mazen, proprietarul Techno Import, încearcă să explice această constatare: „Există mai multe posibilități. Fie că licențele acestor artiști costă scump distribuitorului pentru că au un nume, fie este o chestiune de marjă. Dar pentru exemplul casei de discuri Metereze [etichetă a lui Raresh, n.red.], este și o problemă de tiraj. Deoarece aceste discuri nu sunt niciodată reeditate, distribuitorul trebuie să se asigure că recuperează investiția dintr-o dată.”

„Astăzi, dacă [a:rpia:r] sau Amphia lansează un disc, putem umple rafturile cu exemplare pentru că suntem siguri că le vom vinde rapid.”

Astfel, numeroase lansări din scena underground românească – dar nu numai – își văd prețurile crescând rapid pe Discogs, din cauza unui tiraj adesea prea mic în raport cu cererea în continuă creștere. „Speculațiile cu privire la vinil nu există doar pentru aceste discuri. Dar este adevărat că unii artiști români lansează discuri bune, ba chiar foarte bune, și reușesc să creeze o cerere reală prin faptul că le mixează peste tot și își prelungesc data de lansare. În final, presează o cantitate inferioară cerinței”, ne reamintește Brice Coudert.

Cinquième sortie sur Metereze, Vincentiulian – Four Quarters EP, 2015.

Aceasta este o oportunitate pentru speculatori, acei „disc-dogs”, cum sunt numiți în comunitate, care achiziționează discuri doar pentru a le revinde la prețuri exorbitante. „Mulți băieți speculează cu discurile de muzică minimală românească”, povestește Mazen. „Le cumpără cu 10 euro la lansare, apoi le pun spre vânzare pe Discogs la prețuri exorbitante. Uneori, discuri care sunt încă disponibile în magazin se găsesc deja la 60 sau 70 de euro pe internet.” Pentru Ada Kaleh, „acești oameni sunt oameni de afaceri, nu iubitori de muzică.”

Și deși este convins că „hype-ul Discogs este artificial și fără importanță”, unii producători din această scenă par să profite totuși de acest proces. Cel puțin asta crede Mazen: „Băieții își doresc cote mari, pentru a ne arăta că vinilurile lor sunt valoroase. Prin urmare, unii lansează intenționat discuri lor în 300 de exemplare, pentru a crește cotele și a crea raritate, este o afacere în zilele noastre.”

Ada Kaleh – Noapte Albastra, de pe albumul Dene Descris.

Dacă această scenă, dinamică și promițătoare, s-a democratizat în mare măsură în ultimii cinci ani – dovadă fiind vânzările de viniluri și multiplicarea petrecerilor -, nu a avut niciodată pretenția sau dorința de a plăcea celor mai mulți. Dimpotrivă, această muzică ciclică, care trebuie descoperită pentru a o înțelege, și-a câștigat reputația rămânând necunoscută publicului larg. Și mai mult decât naționalitatea – ca și cum aceasta ar putea fi un garanție a talentului – acești artiști sunt uniți în special printr-o cultură comună, cea a unei scene muzicale dezvoltate târziu, din cauza unei moșteniri politice grele, deși s-a emancipat dificil, dar care a determinat-o să se dezvolte până să ajungă la acestă meritată recunoaștere internațională.

OdD – Lignum Vitae (Barac remix)

Discret Popescu (Crihan) – Te stiu de undeva EP

Actiune – Petre Inspirescu

Raresh, Rhadoo și Pedro în B2B.