Trăim într-o lume în care minciuna pare să fie a doua noastră natură. Ne doare când oamenii ne mint, dar ne doare și mai tare când ne mințim pe noi înșine. Ne mințim pe noi înșine pentru a ne proteja. Schimbăm povestea în mintea noastră pentru a crede într-un rezultat mai bun. Ne mințim pe noi înșine spunându-ne că suntem bine, chiar dacă tot ce vrem să facem este să ne prăbușim și să murim. „White lies” a lui Katie Gregson-MacLeod este o poezie sonoră infricoșătoare despre micile minciuni pe care ni le spunem nouă înșine și persoanei căreia inima noastră îi aparținea. Minciunile nevinovate din această poveste nu provin din răutate sau secretomanie, ci au la bază frica de a rata ceva și frica de a merge mai departe. Visăm la o iubire mai măreață decât putem imagina, dar totuși ne agățăm de trecut pentru că, ca și toate iubirile mari, odată era sinonimă cu tot ceea ce credeam că ne dorim. Când oamenii se schimbă radical, de la cavaleri în armuri strălucitoare la personajele negative ale poveștii noastre, poate fi greu să ne încredem în noi înșine … chiar dacă tu ai fost singurul lucru care a rămas consecvent. Cum de nu am văzut mai devreme? A existat cu adevărat o schimbare sau am fost orbită de idealurile noastre de basm despre noi împreună la sfârșit? Dacă găsesc pe cineva nou, va fi iubirea de care am avut mereu nevoie … sau mă voi întinde lângă ei și îmi voi dori că ai fi tu? Uneori nu știm dacă e mai bine să rămânem sau să plecăm, așa că ne descurcăm cu micile minți albe pe care ni le spunem nouă înșine și altora, iar uneori, cea mai mare minciună este cea în care ne înșelăm când spunem că ne-am dori ca acele minciuni albe să nu fie de fapt adevărul.
„White lies” este emoție pură și crudă care iese la suprafață. Simți adâncurile tristeții și estomparea încă de la început. Versurile lui Katie sunt devastatoare și puternice. Ea pictează o imagine cu cuvintele sale cu care majoritatea oamenilor se pot identifica. În refren, spune: „Mint ca să protejez, mint „nu vreau să te pierd, nu vreau o viață fără tine”, dar adevărul este că poate că da, din când în când.” Această pasaj vulnerabil de claritate este ceva prin care mulți oameni trec la sfârșitul unei relații. Ai deja vânătăi și cicatrici și știi că meriți mai mult, dar să crezi asta și să pleci sunt cele mai grele părți. Îți închipui o viață nouă, una mai bună, cu iubirea pe care mereu am dorit-o, dar suntem înșelați de confuzie când ne amintim de iubirea pe care am împărtășit-o care a fost percepută ca fiind eternă. Ea încheie cântecul cu o modificare subtilă, dar captivantă a versurilor, spunând: „Mint ca să protejez şi imi găsesc scuze, că nu vreau să te pierd, că nu vreau o viață fără tine„, dar adevărul este că poate că nu. La sfârșit, spune lucrul pe care toți ni-l spunem nouă înșine și nepovedit altora. Spunem familiei noastre, prietenilor noștri și chiar partenerilor noștri că merităm mai mult, dar în adâncul inimii noastre știm că i-am alege pe ei și povestea noastră peste orice basm perfect din bibliotecă.
Katie Gregson-MacLeod este o cântăreață-compozitoare din Inverness, în Highlands-urile scoțiene. La doar 21 de ani, ea are o prezență captivantă și o voce despre care se simte că este împănată cu înțelepciune și profunzime. Sunetul ei este influent și declanșează un șir de melancolie care este resimțit doar prin inimă frântă și devastare. Ea a ajuns la faimă pe merit peste noapte în vara aceasta când a postat un refren lung de un minut la o piesă ne-lansată numită „Complex”. Această piesă a devenit virală, cu milioane de vizualizări și re-creații ale fanilor cu propiile lor povești înspăimântătoare despre a te lăsa să sângerezi pentru a-l menține pe altcineva în viață. De la lucrul într-o cafenea până la a fi vocea unei generații cu inima frântă, Katie tocmai a lansat cel de-al doilea ei EP, cu piese scrise la pian, care cu siguranță ne vor aduce lacrimile în timp ce ne înfășurăm într-un plapumă caldă de solidaritate și confort că nu suntem singuri, nici nu vom fi vreodată, în singurătatea noastră. Katie Gregson-MacLeod combină vocea din capul nostru, durerea din inimă și puterea ființei noastre în muzică care nu numai că va schimba generația noastră, ci va rămâne dincolo de orice clasicism incontestabil pe tot parcursul vieții noastre.
